Durerile de spate și legătura între hidratare și senzația de foame

4 septembrie 2021
Ziua 8
“Au trecut 7 zile de când a început challenge-ul #IKANOS10 și, wow, am cu 2.1 kilograme mai puțin!!

Astăzi mi-am planificat la cină o pizza de casă după rețeta Ikanos, abia aștept și nu-mi vine să cred că pot mânca pizza și să slabesc :)
Am început să ascult un podcast foarte bun care mă ajută la lucru și așa reușesc cu ușurință să fac 10000 pași pe zi.
Cea mai mare realizare de până acum a fost să îmi dau seama cât de mult ajută să fac zilnic sport. Nu mă mai doare spatele ca înainte. Eu am ales să fac programul Ikanos de antrenamente acasă cu propria greutate și nu mi-aș fi imaginat vreodată că mă va prinde așa repede.
Cel mai challenging a fost să beau cele 10 pahare de apă zilnic, dar cumva am reușit. Nu știu dacă are vreo legătură, dar sigur nu mai îmi este foame ca înainte și seara pot să mă uit la Netflix fără să mai ronțăi.
Cu toate că îmi plăcea să citesc, nu am mai găsit timp de multă vreme, așa că dimineața mă trezesc cu 15 minute mai devreme și citesc la cafea, până acum 127 pagini într-o săptămână. Efectul este incredibil de mare, nu mai îmi încep ziua cu stres, ci cu calm și asta mă ajută mult la lucru unde am un proiect nou.
Q&A-ul cu coach Natalia de săptămâna trecută a fost interesant, săptămâna asta o să am și eu întrebări.
Mai sunt 9 săptămâni!!”
Descoperă slăbitul sustenabil.
Cheia este în decodificarea emoțiilor.
Ce reții
- Hidratarea poate reduce senzația de foame.
- Exercițiile fizice pot ameliora durerile de spate.
- Lectura de dimineață poate reduce stresul zilnic.
- Este posibil să slăbești consumând alimente preferate.
- Sportul zilnic contribuie la bunăstarea fizică și mentală.
Întrebări frecvente
- Cum poate hidratarea influența senzația de foame?
- În articol se menționează că, după ce a început să consume 10 pahare de apă zilnic, autorul a observat că nu mai simte foamea ca înainte. Aceasta sugerează că hidratarea adecvată poate reduce senzația de foame, posibil prin menținerea unui echilibru al fluidelor în organism.
- Ce impact are activitatea fizică asupra durerilor de spate?
- Autorul articolului a constatat că, de când face zilnic sport prin programul Ikanos, nu mai resimte durerile de spate ca înainte. Acest lucru sugerează că exercițiile fizice regulate pot ajuta la ameliorarea durerilor de spate.
- Cum poate influența lectura starea de spirit zilnică?
- Lectura dimineața, timp de 15 minute, a ajutat autorul să își înceapă ziua cu calm, reducând stresul. Această practică poate îmbunătăți starea de spirit și poate oferi un început de zi mai relaxat.
- Este posibil să slăbești consumând pizza?
- Da, autorul menționează că a reușit să slăbească 2.1 kilograme într-o săptămână și totuși să consume pizza de casă, conform rețetei Ikanos. Acest lucru sugerează că este posibil să slăbești chiar și consumând alimente preferate, dacă sunt integrate într-un plan alimentar echilibrat.