De ce motivul real pentru care vrei să slăbești contează cel mai mult

Atunci când învățam să devin coach în nutriție, tema mea preferată a fost cea despre motivația oamenilor. Am învățat atunci că dacă omul trebuie să se întrebe „de ce?” de 5 ori consecutiv până va descoperi adevăratul motiv pentru care vrea să slăbească.
De când sunt coach în nutriție am lucrat cu sute de oameni și am observat că cei mai mulți simt că trebuie să slăbească pentru cei din jurul lor. Adevărata lor motivație, răspunsul la întrebarea „de ce?”, vine din faptul că se simt cumva insuficient de buni/frumoși/atrăgători pentru ceilalți.
Autocritica este o temă foarte comună la persoanele supraponderale, dar în egală măsură și la persoanele normo-ponderale. Acest articol are rolul de a atrage atenția asupra slăbitului indus de rușine. La Ikanos credem cu tărie într-o abordare slăbitului centrată pe acceptarea corpului așa cum este, cu procesul pierderii în greutate fiind un act de grijă de sine. Astfel experiența devine mult mai plăcută.
Atunci când slăbești pentru că te placi (nu pentru că urăști felul în care arăți) dezvolți o motivație mult mai sustenabilă.
Un alt mod de a privi motivația slăbitului
Mișcarea body positivity a câștigat multă atenție în ultimii ani, și cu toate astea încă mai plutește multă confuzie în jurul ei. Mulți acceptă conceptul, dar multă lume mai crede că este despre a te complăcea cu o stare fizică sau o sănătate precară.
Chiar dacă putem enunța mai multe definiții despre ce înseamnă body positivity, complezența nu cred că își are locul în niciuna intre ele. Body positivity este despre a-ți păsa de corpul tău, despre a-l îngriji, despre a-l hrăni, despre a face mișcare astfel încât să poți să te miști bine și să te simți bine în corpul tău.
Corpul uman poate fi comparat cu o mașinărie, iar body positivity înseamnă mentenanța mașinăriei pe cât de bine posibil, cu grijă și atenție.
De ce nu îți face bine să te urăști sau să îți fie rușine cu tine
Mulți cred că dacă încep să se placă așa cum sunt își vor distruge motivația de a se schimba. Așa că se concentrează pe cum și-ar dori să arate și încep să urască cum arată în prezent. Poate părea o strategie bună bazată pe teama de a nu fi cum nu vrem să fim. Studiile arată însă că motivația bazată pe teamă nu este eficientă pe termen lung și nu poate susține schimbarea.
Emoții precum rușinea, frica, disprețul de sine creează de multe ori nevoia de a găsi confort, iar confortul este de multe ori găsit în mâncare.
Amintește-ți mereu de ce vrei cu adevărat să slăbești,
Dacă te simți motivat(ă) să slăbești pentru că nu îți place cum arăți sau pentru că ți se pare că ești insuficient de bine așa cum ești nu înseamnă că trebuie să renunți la idee.
Reîncadrarea gândurilor este o practică foarte utilă în aceste situații. Dacă vrei să slăbești pentru ca oamenii să se poarte altfel cu tine, sau pentru că simți că îi dezamaăgești pe ceilalți întreabă-te care sunt beneficiile tale dacă slăbești și cum te afectează pe tine.
Ce poți face este să identifici celelalte beneficii ale slăbitului, dincolo de percepția celorlalți oameni, și să te concentrezi pe ele.
Slăbitul este un proces, la fel cum este și schimbarea mentalității. Mulți oameni vor să fi slăbit, dar nu vor să facă ce este necesar pentru asta, cum ar fi pașii schimbării stilului de viață.
Recunoaște care este valoarea intrinsecă a slăbitului pentru tine și care sunt motivele pentru care ar trebui să ai grijă de tine. Practică dragostea-de-sine, și șansele de a reuși îți vor crește. Oricât de clișeu ar părea, dragostea-de-sine, sau body-positivity, au un rol mai important în sănătatea ta fizică și mentală decât ai crede.
Înrolează-te într-un program cum este Ikanos care te ajută să ai mai multă grijă de tine și nu te vei simți ca într-o luptă cu morile de vânt.
Descoperă slăbitul sustenabil.
Cheia este în decodificarea emoțiilor.
Ce reții
- Motivația reală pentru slăbit trebuie să fie bazată pe dragoste de sine, nu pe ură.
- Body positivity înseamnă îngrijirea și respectarea propriului corp.
- Motivația bazată pe teamă nu susține schimbarea pe termen lung.
- Reîncadrarea gândurilor ajută la identificarea beneficiilor personale ale slăbitului.
- Dragostea-de-sine crește șansele de succes în procesul de slăbire.
Întrebări frecvente
- De ce este important să îmi cunosc motivația reală pentru a slăbi?
- Cunoașterea motivației reale pentru a slăbi este esențială deoarece ajută la dezvoltarea unei motivații sustenabile. Atunci când slăbești din dragoste de sine și nu din ură față de felul în care arăți, experiența devine mai plăcută și mai eficientă pe termen lung.
- Cum influențează body positivity procesul de slăbire?
- Body positivity înseamnă să îți îngrijești corpul și să te simți bine în pielea ta. Această abordare ajută la menținerea unei motivații sănătoase și la evitarea emoțiilor negative precum rușinea sau frica, care pot duce la comportamente nesănătoase, cum ar fi mâncatul emoțional.
- Ce efecte are motivația bazată pe teamă asupra slăbitului?
- Motivația bazată pe teamă nu este eficientă pe termen lung și nu susține schimbarea. Emoțiile negative precum rușinea și frica pot crea nevoia de confort, care este adesea găsit în mâncare, sabotând astfel eforturile de slăbire.
- Cum pot reîncadra gândurile negative despre slăbit?
- Reîncadrarea gândurilor negative implică identificarea beneficiilor personale ale slăbitului, dincolo de percepția celorlalți. Concentrează-te pe valoarea intrinsecă a slăbitului pentru tine și practică dragostea-de-sine pentru a crește șansele de succes.